duminică, 9 iunie 2013

Ciocolată amăruie!

  Milka cu Oreo, Milka cu skittles, ciocolată și iar ciocolată. Se spune că ciocolata te face fericit, îți dă energie și o stare de bine atunci când te simți fără vlagă.

    Cea mai bună ciocolată este ciocolata amaruie, gustul acela de ciocolată cu foarte multă cacao mă face să mă topesc, nimic nu mă face mai fericită decât o ciocolată bună alaturi de persoanele potrivite.

  Parcă nimic nu merge bine dacă lângă tine ai persoane nepotrivite, posomorâte, fără chef de viață...Asta mă întristează cel mai tare, persoanele care se comportă de parcă ar avea o vârstă extrem de înaintată care au uitat să se distreze, care nu știu să mai  râdă decât după ce au consumat puțin mai mult alcool.
 
   Am învățat că viața e ușoară,  doar că noi o complicăm extrem de mult, am învățat să zambesc chiar și atunci când sunt tristă, am învățat că lucrurile bune se întampla atunci când te aștepți mai puțin, partea proastă e că noi ne așteptăm la atât de multe lucruri incât suntem puși la încercare și la un moment dat ne pierdem răbdarea. Am învățat că fericirea durează puțin de aceea, acele momente trebuie prețuite mai mult, am învățat că atunci când îmi doresc extrem de mult ceva la un moment dat acel lucru se întâmplă. Atunci totul depinde de mine dacă sunt în stare să țin de el sau nu...
 
   Am invatat că o relație durează numai în momentul în care reușești să te cunoști/iubești mai întâi pe tine și apoi pe cel de lângă tine, am invățat că niciodată nu trebuie sa fii dependent de cineva pentru că ai să uiți de tine, iar în momentul în care uiți de tine e ca și cum nu ai mai avea nimic...ești sec, tu nu faci nimic pentru tine, trăiești doar pentru cel de care depinzi și asta nu poate să îți facă decât rău...

    Am învățat că prietenii vin și se duc, dar prietenii adevărați rămân acolo când ai nevoie de ei, chiar dacă sunt la sute de kilometrii distanță ei te pot ajuta măcar cu o vorbă bună. Am invațat că oricât mi-aș dori să  cunosc o persoană, dacă persoana respectivă nu se simte compatibilă cu mine acest lucru este în zadar, mereu va avea o mască pe care o afișează atunci când ieșim.

  Am învățat că cele mai frumoase amintiri sunt facute din cele mai stupide lucruri și în cele mai "tâmpite" momente..
 
  Am învățat că iubirea doare, dar în același timp mi-am demonstrat mie că mereu pot mai mult și cu fiecare relație avută am reușit să mă maturizez, am învățat multe de la fiecare persoană trecătoare din viața mea,am încercat mereu să nu fac greșelile pe care le-am văzut la alții.

   Am observat că vanilia și ciocolata  pot să aibă un gust demențial împreună în anumite momente, am observat că dacă o persoană nu e așa cum ți-ai dori de la început cel mai bine e să renunți cât mai repede posibil la relația cu acea persoană pentru că astfel acest lucru iți poate dăuna și ție și persoanei respective pe viitor .Știu că am consumat doar un gram de iubire și mai am atât de multă de oferit, știu că într-o zi am să te găsesc ...


   Ciocolata, înghețata sunt bune doar cu aromele potrivite...exact așa e și cu persoanele din viața noastră, dacă nu ai persoanele potrivite lângă tine iți faci mai mult rău decât bine...Totul e frumos în jurul nostru numai că noi căutam mereu alte topping-uri și nu ne dăm seama că ne provoacă o stare de rău decât când e prea tarziu...




Niciun comentariu: